Importanta Economica a Cresterii Porcilor

Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor[1], în ţara noastră, a constituit o preocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural.

Pentru început, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la bază rasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.

La sfârşitul secolului trecut şi începutul actualului secol, au fost importate unele rase mai perfecţionate) în special din Anglia, atât pentru creşterea în sine, cât şi pentru ameliorarea populaţiilor existente.

Această activitate a reprezentat întotdeauna pentru fermieri o sursă de hrană şi de materie primă pentru satisfacerea nevoilor familiale, dar şi pentru comerţ.

Creşterea porcilor, în condiţiile ţării noastre, este o ramură economică foarte importantă, aceasta caracterizându-se prin intensivizarea producţiei, începând cu producerea de purcei şi terminându-se cu livrarea continuă, ritmică şi constantă, a indivizilor îngrăşaţi pentru sacrificare.

Între ramurile zootehnice, creşterea porcilor ocupă locul al II-lea după bovine.

Produsul principal care se obţine de la porcine este carnea, mult solicitată şi apreciată de consumatori, datorită valorii ei hrănitoare, suculenţei şi frăgezimii, uşurinţei cu care se prepară într-un bogat sortiment de preparate culinare, posibilităţii de conservare sub diferite forme şi pe timp îndelungat etc.

Prin conţinutul său superior de proteine şi grăsimi, valoarea sa energetică (exprimată în Kcal/kg) este superioară celorlalte specii:   – 2700 Kcal. la carnea de porc;

– 1600 Kcal. la carnea de taurine;

– 1400 Kcal. la carnea de ovine;

– 1050 Kcal. la carnea de pasăre;

– 750 Kcal. la un ou de 50 grame,etc.

După recomandările F.A.O., O.M.S. ca şi ale unor specialişti români, o persoană “standard” trebuie să primească zilnic între 2800-3000 kcal. şi circa 1g proteină pentru fiecare kg greutate, pentru care sunt necesare anual circa73 kg carne (în carcasă), din care:

– 13,3 kg de bovine,

– 5,1 kg de ovine,

– 27,9 kg de porcine,

– 15,9 kg de pasăre

– 10,5 kg din alte resurse (în principal din carne de peşte), alături de circa 240 kg lapte şi produse din lapte şi 280 ouă.

Creşterea porcilor prezintă şi unele particularităţi biologice economice:

• adaptabilitate ridicată la condiţiile creşterii intensive;
• asigură industriei alimentare o valoroasă materie primă (carnea), iar pe piaţa externă constituie o sursă sigură de aport valutar;
• consum specific de furaje redus (pentru obţinerea unui kg spor de creştere in greutate vie sunt necesare circa 5 U.N.- în sistem gospodăresc, respectiv 2,5-3 U.N.- in sistem industrial);
• productivitatea pe animal matcă superioară (1,5 -2 tone carne in viu/scroafă/an);
• prolificitate şi precocitate ridicată (anual de la o scroafă se pot obţine peste 20 de purcei, iar după circa 9 luni scrofiţele se pot folosi la reproducţie) ;
• randament la sacrificare ridicat (75-75%);
• valorifică superior majoritatea produselor secundare obţinute in ramurile vegetale, unele reziduuri industriale, precum şi resturile menajere.

Pe lângă aceste particularităţi, trebuie evidenţiat şi faptul că în creşterea porcilor, consumul de furaje concentrate este foarte mare, determinând o pondere ridicată a cheltuielilor cu furajele (în medie 75-80%).

În urma sacrificării porcilor rezultă, faţă de celelalate animale de fermă, proporţii relativ mari de ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari decarne, suculentă şi cu valoare energetică ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţate în diverse industrii alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice.

De la porcine se mai obţine şi grăsimea animală, precum şi o serie de produse secundare, cum ar fi: piei, oase, copite, păr, gunoi etc. Prezentăm, pe scurt, producţiile obţinute în urma sacrificării porcilor şi principalele domenii de utilizare:

Carnea de porc

– este producţia principală şi se caracterizează prin valoarea energetică mare, în comparaţie cu cea rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţei substanţelor grase.

Conţinutul cărnii în substanţe grase îi conferă frăgezime şi savoare.

Carnea de porc reprezintă cca. 54% din greutatea animalului viu, sacrificat la 100 kg, cu variaţii între 50-60%.

Aceasta poate fi consumată o perioadă relativ îndelungată de timp, deoarece are un conţinut redus de apă şi se poate prelucra sub formă de semipreparate, mezeluri, afumături, conserve etc.

De menţionat că, în multe reţete, carnea de porc se introduce în componenţa diverselor tipuri de salamuri, pentru îmbunătăţirea valorii energetice şi a calităţii gustative.

În tehnologia curentă, prin “carne de porc” se înţelege ţesutul muscular cu bazele anatomice osoase respective.

Grasimea

– este producţia secundară şi se compune, în principal, din slănină şi osânză.

Ambele sortimente sunt utilizate sub formă de preparate în alimentaţia umană, iar topite atât în hrana oamenilor cât şi pentru diverse industrii.

Slănina reprezintă cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza între 2-3%.

Grăsimea constituie o componentă importantă în echilibrarea energetică a alimentaţiei umane, deoarece posedă peste 8000 kcal/kg.

Slănina, ca atare, de porc, are o importanţă mai redusă pentru alimentaţia umană, deoarece posedă o valoare biologică redusă, însă osânza este preferată în preparate culinare (cofetării).

În alimentaţia animalelor, grăsimea se utilizează sub formă topită pentru echilibrarea energetică a raţiilor de hrană, mai ales la categoriile tinere de porcine şi păsări.

Subprodusele

– rezultate în urma sacrificării porcilor sunt utilizate în alimentaţia umană, în industria alimentară şi în cea farmaceutică.

Acestea reprezintă cca. 20% din greutatea animalului viu, din care, cca. 11%, sunt comestibile, iar cca. 9% necomestibile.

Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia umană, enumerăm: ficatul, creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii, picioarele şi chiar plămânii.

Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg), stomacul, intestinele, vezica urinară, sângele (3,3 kg), părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pielii şi din curăţarea intestinelor şi mai rar conţinutul aparatului digestiv.

În urma sacrificării unui porc, în greutate vie de 100 kg, mai rezultă şi cca. 3,0 kg deşeuri.

Subprodusele utilizate în industria farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsina stomacală şi uneori, glandele sexuale.

Gunoiul de grajd poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase, mai ales când este preparat în amestec cu cel rezultat de la alte animale de fermă (rumegătoare).